Masterclass: Meniu de degustare

Masterclass: Meniu de degustare
Meniuri complete pentru evenimente, 16-17 aprilie 2019

Următorul curs:

27-28 septembrie 2022

Locuri disponibile:

15

Detalii:

Meniu de degustare

Veres István nu s-a gândit nicio secundă din viaţa lui că ar putea fi altceva decât bucătar şef. S-a născut şi a crescut în bucătărie, pentru că părinţii lui au, la rândul lor, o experienţă de aproape 45 de ani pe tărâm gastronomic. A urcat cu paşi mici, dar siguri, în ierarhia gusturilor care mai de care mai apetisante, iar acum este Executive Chef la restaurantul Babel din Budapesta. Cum a început însă totul?

„Am învăţat bazele acestui domeniu în restaurantul familiei, Vadrózsák-Măcieşul, din Târgu Secuiesc, judeţul Covasna, după care am făcut şcoala de bucătărie în Franţa, la Paris (École Supérieure de Cuisine Française (ESCF) - Ferrandi). Am lucrat apoi, aproape doi ani şi jumătate, în L’Arpège, restaurant cu trei stele Michelin din Paris, unde chef este Alain Passard“, povesteşte Veres István.
Au urmat alte câteva restaurante, toate cu stele Michelin: Patrick Guillbaud din Irlanda - cu două stele Michelin, L’Ortolan din Marea Britanie - cu o stea, iar apoi Maze by Gordon Ramsay din Londra, tot cu o stea Michelin.

  • durata cursului: 2 zile
  • program: ziua I - 9:00 - 18:00
                  ziua II - 8:00 - 15:00
  • locuri disponibile: 15
  • grad de dificultate: masterclass
  • localitate: Odorheiu Secuiesc

Tariful de participare este 2700 RON.
Acesta include instruirea, mapă de curs cu rețetele tipărite, materiile prime și ustensilele sunt asigurate.
Pentru detalii sau înscrieri la acest curs contactaţi organizatorii la telefon 0732-575.556 sau whatsapp sau pe adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Formator:

Image

Istvan VERES

Veres István nu s-a gândit nicio secundă din viaţa lui că ar putea fi altceva decât bucătar şef. 

„Am învăţat bazele acestui domeniu în restaurantul familiei, Vadrózsák-Măcieşul, din Târgu Secuiesc, judeţul Covasna, după care am făcut şcoala de bucătărie în Franţa, la Paris (École Supérieure de Cuisine Française (ESCF) - Ferrandi). Am lucrat apoi, aproape doi ani şi jumătate, în L’Arpège, restaurant cu trei stele Michelin din Paris, unde chef este Alain Passard“, povesteşte Veres István. Au urmat alte câteva restaurante, toate cu stele Michelin: Patrick Guillbaud din Irlanda - cu două stele Michelin, L’Ortolan din Marea Britanie - cu o stea, iar apoi Maze by Gordon Ramsay din Londra, tot cu o stea Michelin.
Pangastro
HOME             Cursuri            Despre Noi             Foto              Video             Formatori             Contact
URMARESTE-NE:
Pangastro
HOME        Cursuri        Despre Noi        Foto        Video        Formatori        Contact
URMARESTE-NE: